Undeva in Balcani

Pierdem vremea ratacind printre amagirile efemere ale vietii, ratand ce e mai important pe lume : iubirea....iubirea curata....fara fumuri, fara fite, fara complicatii stupide si inutile....tampit de inutile!

Timpul trece si nu mai revine, si te doare capul cand realizezi cat de mult pierdem facand chestii fara niciun sens la final, ne complicam in chestii, mii de chestii inutile, e ca si cum am privi numai in pamant, fara sa mai bagam de seama imensitatea universului, cat de putin contam, la scara planetara...mai ales cosmica, si cat de mult inseamna sa iesi din cercul vicios al inutilului si sa profiti de fiecare clipa !!!

Nimic nu conteaza cu adevarat, nu tu bani, nu tu glorie, nu tu frumusete, doar bucuriile bogate, rasul din inima, alaturi de prieteni, senzatia de fericire suprema....chiar si efemera, face mai mult decat orice! Sa simti ca toata lumea e a ta, asta e libertatea adevarata, senzatia maxima de descatusare din inchizitia zilnica a grijilor si a stresului apasator!

Traiasca muzica si voia buna dupa un pahar de bautura...adevarate medicamente impotriva grijilor zilei de maine :))

Hai noroc si sanatate, si s-auzim numai de bine ! \:D/

Speedy

Ratacind printre ganduri ...

Salutare,

a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris, mai ales intr-un blog ... si e ciudat cum, cuvinte in care credeam cu tarie cand abia le asterneam pe foaie, la ore tarzii in noapte, dupa un timp, cand le recitim, ni se par atat de naive, de copilaresti ... cred ca inevitabil aceeasi soarta o vor avea si aceste randuri :D

E bine totusi ca nu stim asta in prezent, nu stim ce va fi in viitor, pentru ca n-am putea suporta ... cum e sa stii ca peste un timp tot ce credeai ca va fi mereu neschimbat in interior se va schimba?...cum e sa stii ca principii ce pareau de neatins, vor pali, se vor modifica ... si vei ajunge sa accepti multe, ce, candva nici nu concepeai?! ... dar viata are drumul ei, are ironia ei subtila si atat de parsiva cateodata ... incat ajungem de multe ori sa ne privim in oglinda .... fiecare ... si sa constatam cu mirare ca nu suntem ce visam sa fim ... vorba celor de la Parazitii (vezi "daca pozele ar vorbi") ...

... si totusi, printr-o ciudata rau de tot, indiferenta, amorteala, acceptam cu resemnare ce am devenit, ce am ajuns sa fim, si, desi ne doare devierea de la sperantele si telurile initiale, desi tresarim, in ciuda amortelii sufletesti, cand ne surprindem facand sau gandind sau acceptand lucruri ce nu ne stateau in fire altdata, totusi mergem mai departe, parca din inertie, avand inca o speranta care poate nu se va realiza niciodata ...

... dar intotdeauna acel "daca" ne tine pe linia de plutire, desi uraganele sunt din ce in ce mai dese, desi firava corabia a primit lovituri prea multe, desi vantul ori bate impotriva de cele mai multe ori, ori numai bate deloc, totusi trecem peste valurile vietii sperand mereu la un "el dorado" care poate nu exista decat pentru foarte putini fericiti!

Intotdeauna insa muzica va ramane o dulce alinare, un liant ce nu va tine cont de diferente, oricare ar fi ele, si va uni oamenii, mai presus de prejudecatile si ironiile marunte ale vietii cotidiene, in care ne complacem cu totii.

Pe curand si s-auzim numai de bine!